Ce echipamente trebuie să aibă un spital de recuperare medicală

 Ce echipamente trebuie să aibă un spital de recuperare medicală

Recuperarea pacienţilor care au suferit afecțiuni grave neurologice este una care necesită efort și specializare la cel mai înalt grad. În România, personalul specializat în asemenea proceduri de recuperare este subdimensionat, având în vedere că sunt înregistrate peste 60.000 de pacienți cu accident vascular cerebral (AVC). Dintre acestea, o persoană din cinci moare în prima lună după accident, iar 30% dintre pacienți rămân imobilizați la pat. În cazul în care pacientul a suferit o paralizie, este important să urmeze programe de recuperare fizică (de exemplu, kinetoterapie), astfel încât să poate recupera măcar parțial mobilitatea, iar calitatea vieții acestuia să se îmbunătățească.

Spitalele publice nu oferă servicii de recuperare a pacienților după operații, iar puținele centre care există în țară au dotări minimale și personal puțin. Or, în recuperarea medicală contează enorm apropierea de pacient, dedicarea pe care terapeutul o oferă, întrucât persoanele imobilizate la pat au și un psihic afectat, cei mai mulți suferind de depresii ca urmare a trecerii de la o viață activă la una dependentă de familii, chiar și pentru cele mai neînsemnate activități.

Recuperarea medicală reprezintă o specialitate medicală care necesită nu doar terapeuți specializați, ci și investiții importante în echipamente medicale. Simplele exerciții pe care cei mai mulți dintre pacienți le primesc ca recomandare de executare la domiciliu nu sunt suficiente pentru a ajuta o persoană să meargă din nou sau să-și folosească brațele, după ce a suferit un AVC sau chiar un accident cu traumatisme grave.

Spitalul Sfantul Sava pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală a fost înființat de un psiholog, care pune un accent deosebit pe relația pacient-personal medical ca suport important în succesul oricărui tip de tratament. Psihologul Alina Ion a activat peste 15 ani în îngrijirile la domiciliu a persoanelor cu afecțiuni foarte grave și aflați în faze terminale ale bolilor incurabile.

Alina Ion, administrator Spitalaul Sfântul Sava: ”Am ajuns la concluzia că pacientul care suferă de boli grave trebuie să beneficieze de toată atenția cadrelor medicale în spații prietenoase, frumoase, luminoase, care să-i inspire încredere că va reuși. Dacă mentalul pacientului este jos, succesul tratamentului are mult de suferit. Am deschis Spitalul Sfântul Sava pentru a arăta că putem pune pe picioare oameni cărora nimeni nu le mai dă vreo șansă de recuperare. Și reușim asta în fiecare zi”

Vezi articolul complet pe www.stiripesurse.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *